De la superclustere la particule subatomice, prin spațiu și timp, am descoperit atâtea, dar nu și esența, particula “singularității”. Probabil nu o vom găsi niciodată. Probabil nici momentul în care o vom găsi nu-l putem înconjura cu mintea acum.
Și această existență în care ne regăsim va rămâne relativă conștiinței individuale, care se termină în fiecare seară, când închizi ochii.
Găsesc în versurile melodiei de mai jos o definiție validă a vieții și un mesaj mai motivațional decât cele promovate de specialiști în domeniu.
Cum ar fi ca omul să fie forma supremă de manifestare și implementare concretă a infinitului? Te-ar face să definești un scop în existența ta? Ai fi mai individualist sau mai puțin? Te-ar provoca să încerci să deslușești din tainele rămase?
Ego, awareness, self assessment
Am știut mereu că sunt special. Un sentiment care s-a manifestat diferit de-a lungul timpului. Când eram mic, adulții păreau încântați de răspunsurile pe care le ofeream și de chestiile pe care le născoceam, ceea ce a contribut la dezvoltarea unui sentiment și mai ciudat, care mă făcea să cred că știu ceva ce alții nu știu, ca un secret pe care nu-l puteam defini ușor. Sentiment năstrușnic, ce a crescut odată ce mă încărcam cu confirmation bias și reușeam să obțin ce îmi propuneam, în plan profesional și personal – bineînțeles, cu multe greșeli și acte regretabile de-a lungul drumului. Fast forward până nu de mult, sentimentul s-a lovit de un impuls venind din partea opusă a spectrului. O altă perspectivă interioară care pune la indoiala factorul de special se dezvoltă. Accept că nu sunt special și sunt mai degrabă prost. Nu știu multe și aș vrea să le înțeleg profund. Stai jos, mai învață.
Motivația
Perspectivele mi s-au schimbat când au apărut copiii. Am descoperit ceva nou, ce îmi oferă plăcere, mulțumire, și mă face mai degrabă slab. Sunt neputincios când se îmbolnăvesc și nu am cum să fiu mereu lângă ei să-i protejez. Dar îi pot ghida și invăța cum să o facă singuri, încet, încet. Nu mai pot fi iresponsabil, nu mai pot avea carențe în caracter. Trebuie să fiu un model – și unul pozitiv. Trebuie să implementez un plan care să genereze venituri pasive. Degeaba câștig o sumă în fiecare lună, dacă lipsa mea ar însemna doar datorii la banci. Motivația principală e clar financiară. Și nu pentru plăceri trecătoare, ci pentru independență și pregătire pentru ce e mai rău. Pandemii, cataclisme, crize economice, alimentare și energetice. În următorii ani le vom experimenta, probabil, pe toate.
Motivația de a scrie mai des?
Păi cum, nu știați? IT-iștii sunt irelevanți. Scrie în carte. CSF; NSCF. Ai, n-ai, minte, ai păreri. Și eu am păreri. Despre orice. Nu mă sfiesc să le împărtășesc, când se întrunesc anumiți factori. Ce mișto ar fi să scriu asta despre asta. Apoi uit sau nu mai găsesc timp. Sau mai bine că nu le exprim, de cele mai multe ori. Nu sunt blogger, deși ăsta e un blog. Nu sunt IT-ist, dar scriu cod zilnic. TAB ftw. Nu am cunoscut un programator, cu care să am și o relație de amiciție, cel puțin, care să se prezinte ca fiind ”IT-ist”. Nu mai generalizați. Analizați omul, dacă trebuie neapărat.