Greșeala cea mai mare pe care au făcut-o și au perpetuat-o aleșii noștri a fost lipsa de orientare.
Deși părerile despre ”oamenii din IT” diferă, existând tot felul de preconcepții (chiar și între programatori), există un aspect important care poate fi portat din această zonă în cea administrativă – procesul de planificare. Urmat de testare, execuție, reparare de bug-uri, apoi din nou execuție – pentru că majoritatea aplicațiilor moderne necesită features noi (sună aiurea ”trăsături”, nu?) livrate constant, pentru a se păstra relevante (as in folosite/utile/profitabile). Pe lângă un proces continuu de mentenanță.
Planificarea este al doilea pas, imediat după idee. Într-un mod super simplificat, poate fi redus la două întrebări:
- Cui se adresează aplicația?
- Ce poate merge prost în procesul de development/livrare/folosire a aplicației?
Răspunsurile se scriu undeva și sunt cunoscute de toată lumea implicată în proiect. Toți membrii echipei contribuie la formularea întrebărilor și a posibilelor scenarii, precum și la găsirea răspunsurilor. Conștienți de ele, procesele viitoare din ciclul de viață al aplicației devin mai clare.
Se apelează apoi la un audit extern al aplicației, pentru a identifica alte posibile scenarii care au fost omise de cei din echipă – din interior nu poți avea un punct de observare obiectiv.
Și nici măcar așa, posibilele scenarii negative nu pot fi anticipate cu o acuratețe de 100% – fără să fie luate în calcul posibilele influențe externe.
E infinit mai mult însă în comparație cu ce se întâmplă în prezent în majoritatea structurilor din conducerea statului român.
465 parlamentari, 20 (more or less) ministere, 1-10 secretari de stat în fiecare minister, 1-10 subsecretari de stat în fiecare minister, 1-100 consilieri pentru fiecare barosan din minister (consilier as in/should be specialist în domeniul lui) și tot așa, crenguță din crenguță, până la ultimul angajat de la ghișeu, cu numărul ~1.300.000 (în timp ce populația României este de ~19.500.000 conform celor mai recente date). În plus, administrație locală, companii de stat, regii autonome.
Și știți cum se muncește în majoritatea acestor structuri? Exact cum se deduce din atitudinea unor funcționari de la ghișee. Se țipă mult. Se ivesc (și se întrețin) conflicte ca la țară. Colegii se sabotează reciproc și se bârfesc în voie. Și șeful țipă cel mai tare. Pentru că el nu este un lider și nici nu își dorește să fie, fapt cunoscut și de subalterni. El este acolo pus de X-ulescu din partidul aflat la ciolan pentru binele partidului.
Cum ar putea o astfel de (dez)organizare să producă rezultate pozitive pentru stat?
Și orientare către viitor? Cred că m-am hazardat puțin. Ar trebui să facem curățenie întâi.
Și o facem din 4 în 4 ani.
Dar în ultimii 30 de ani, pare-se că mai degraba am ascuns gunoiul sub preș.
