Pentru că o vreme voi face monolog pe aici, am să abordez un subiect oarecum delicat – viciile – pe care am să-l împart în mai multe capitole.
I-am spus inițial dependență, dar mi se pare un termen prea dur pentru mine, unul pe care l-aș folosi doar pentru țigări – o să ajung cu povestea și acolo.
Sunt un om vicios și nu m-am sfiit să încerc diverse, de-a lungul timpului. Pe alcool l-am cunoscut de tânăr, cum era normal pentru un adolescent în România. Dar nu despre asta vreau să scriu.
Alcoolul mi-a fost alături în toate momentele regretabile. Mai mult decât alături, era chiar în mine. Takeover total. Am rănit multe persoane dragi, atât verbal cât și fizic. Am avariat total două mașini. Am vrut să mă arunc de la balcon. Situațiile penibile în care m-am pus nici nu merită menționate. Am adunat multe regrete și am învățat să le car în spatele minții.
Salvarea a constat în două lucruri – poate trei, dar nu vreau să-mi acord prea mult credit pentru asta. Oameni care m-au iubit și mi-au fost alături și familia pe care am ajuns s-o întemeiez. Gândul că aș putea să-i rănesc sau să-i pierd în urma abuzului de alcool mă înfioară și niciun alt argument nu poate riposta.
Ce am învățat se numește, probabil, responsabilitate în acțiuni. Pentru că și acum mai consum o bere, două, trei, însă mă opresc înainte de a depăși limita – am învățat să o simt. Și întotdeauna să ascult de soție.
